Hostel: Part III 2007 (Căminul ororilor 3), film online HD, subtitrat în Română
Un tânăr pe nume Travis se duce într-o cameră de hotel unde un cuplu de ucrainieni, Victor şi Anka, sunt cazaţi. Anka şi Victor cad inconştienţi după ce au fost drogaţi de berea pe care le-a dat-o Travis. Apoi, Travis se dovedeşte a fi un membru al celebrului Club de Elită de Vânătoare. Victor se trezeşte mai târziu într-o celulă dintr-o clădire abandonată şi vede cum doi gardieni o târăsc pe Anka afară din celula ei. Scott îşi lasă logodnica Amy pentru a merge cu prietenul său Carter în Las Vegas la petrecerea burlacilor.
Acolo, ei se întâlnesc cu Mike şi Justin, ceilalţi prieteni ai lor. Cei patru merg apoi la un club de noapte unde se întâlnesc cu Kendra şi Nikki, două escorte pe care le-a plătit Carte în secret pentru a-i oferi favoruri sexuale lui Scott. Kendra şi Nikki le spun celor patru bărbaţi despre o petrecere „nebună” la care ar putea să se ducă şi aceştia iau un taxi pentru a-i duce spre o clădire abandonată.
La petrecere, Kendra se dă la Scott, însă acesta refuză avansurile spunând că a mai fost în trecut infidel lui Amy şi era cât pe ce s-o piardă, aşa că nu doreşte să mai repete greşeala. Scott se trezeşte în ziua următoare în camera de hotel împreună cu Justin şi Carter, însă Mike e de negăsit şi nu răspunde la telefon. Acesta din urmă se trezeşte la rândul său într-o celulă şi începe să intre în panică. El este apoi imobilizat de doi gardieni şi legat de scaun într-o celulă goală, iar apoi, sub privirile unor sadici, el este torturat.
|